Mind Architect

Mind Architect

Mind Architect este un ecosistem de învățare, cunoaștere de sine și dezvoltare personală fundamentat în știință.
00:00
00:00

單集摘要

Evitarea conflictului ne costă mult mai mult decât credem. În al patrulea episod din sezonul despre conflicte, Magor Csibi stă de vorbă cu Radu Predescu și Daniel Giurcă, doi foști militari deveniți lideri în business, despre ce putem învăța de la forțele armate când vine vorba de abordarea conflictelor, gestionarea fricii și construirea încrederii între noi. Radu Predescu conduce divizia de leasing operațional a grupului Autonom și este co-autor, alături de Magor Csibi, al cărții "Bătăliile care contează". A fost 16 ani militar de carieră în subunitățile de Vânători de Munte ale Armatei Române, de la comandant de grupă până la subofițer de comandă de batalion. Radu a fost instructor NATO și a participat la trei misiuni de luptă, două în Afganistan și una în Irak. Daniel Giurcă este fost ofițer de parașutiști și de operații speciale, absolvent al Ranger School din Fort Benning, SUA. A condus echipe de operații speciale în teatre de operații, iar astăzi aplică lecțiile din armată în propria lui afacere, MIST.…

單集

222-

Radu Predescu & Daniel Giurcă: ce ne-a învățat Armata despre conflicte și leadership #S15E4

01 Oct 2026
221-

Cyberbullying: cum funcționează, ce impact are și cum să ne protejăm | Silvia Ciubotaru #DW04

Cyberbullying, hate online și ce se întâmplă când trăim și interacționăm atât de mult în spații virtuale, despre asta vorbim în episodul 4 din seria Digital Wellbeing. Luciana Baicea stă de vorbă cu Silvia Ciubotaru despre ce se întâmplă cu identitatea noastră atunci când expunerea publică devine un obicei zilnic și ce putem face concret ca să ne protejăm de efectele ei negative. Silvia Ciubotaru este psiholog și psihoterapeut experiențial. Lucrează de peste 15 ani cu adolescenții în proiecte de educație și cultură: festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, ajuns la ediția cu numărul 21, și coordonează programul "In a Relationship" al Fundației Friends for Friends, dedicat prevenirii abuzurilor relaționale. Episodul conține și intervenții despre datele și cercetările legate de formele pe care le ia cyberbullying, impactul asupra copiilor și vârstnicilor precum și programele Școala din Viitor și Hi Digital, aduse de Angela Galeța. Angela este din 2012 încoace directorul Fundației Vodafone România, prin…

28 Sep 2026
220-

Magor Csibi: conflictele din echipe și de ce tăcerea nu înseamnă acord #S15E03

Conflictele în echipă nu sunt doar inevitabile, ci necesare: o echipă prea tăcută pierde informații, idei și încredere. În al treilea episod din sezonul despre conflicte, Paul Olteanu și Magor Csibi discută despre ce face un conflict să fie constructiv, ce îl face toxic și cum îl putem transforma în progres. Magor Csibi conduce practica de leadership și cultură organizațională la Trend Consult. A fost directorul WWF România și director executiv al WWF Coreea, iar între 2007 și 2009 a reprezentat România în Parlamentul European. Este co-autor, alături de Radu Predescu, al cărții „Bătăliile care contează" și al cărții "Stell*r", împreună cu Adi Florea. Magor este co-autorul cărții „Înțelepciunea conflictului", alături de Raluca Anton, despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice, în jurul căreia am construit acest sezon. Cartea se poate (pre)comanda de la Editura Nemira. În acest episod am discutat despre: De ce liderii confundă…

24 Sep 2026
219-

Raluca Anton: nevoi, mecanisme și dinamici din spatele conflictelor #S15E02

Conflictele din relații nu sunt niciodată despre ceea ce par că sunt. În episodul 2 din sezonul dedicat conflictelor, Paul Olteanu stă de vorbă cu Raluca Anton despre nevoile care se ascund în spatele certurilor noastre. Raluca Anton este doctor în psihologie, psihoterapeut principal și supervizor în psihoterapii cognitiv-comportamentale, cu peste 15 ani de practică clinică și de formare a psihoterapeuților din România. Este autoarea volumelor „Terapie 1 la 1 cu sinele tău", „Povestea ta are sens" și „Harta relațiilor tale", gazda podcastului „Jocurile Minții" și a emisiunii „Cu mintea deschisă" de la Digi24. Raluca este co-autoarea, împreună cu Magor Csibi, a cărții „Înțelepciunea conflictului", despre conflictele personale și profesionale din viețile noastre și despre ce putem învăța din poveștile unor persoane publice. Cartea se poate (pre)comanda de la editura Nemira, aici. În acest episod am discutat cu Raluca Anton despre: De ce avem nevoie energie în buget ca să putem gestiona conflictul Cum se…

17 Sep 2026
218-

Raluca Anton & Magor Csibi: relația noastră cu Conflictul #S15E01

Conflictul nu e opusul unei relații bune, ci e chiar felul în care ea crește. Paul Olteanu, Magor Csibi și Raluca Anton deschid un întreg sezon despre relația noastră cu conflictele. Episodul introductiv este despre conflicte acasă și la birou: de ce evităm conversațiile cu miză, unde se descarcă tensiunea pe care nu o exprimăm și ce se schimbă când mutăm focusul de la rezolvare la relație. Raluca Anton este doctor în psihologie și psihoterapeut specializat în terapie cognitiv-comportamentală și terapia cuplului, cu 12 ani de practică și formator pentru psihologi. Este autoarea cărților „Povestea ta are sens", „Harta relațiilor tale" și „Terapie 1 la 1 cu sinele tău" și realizatoarea podcastului „Jocurile Minții". Magor Csibi conduce practica de leadership și cultură organizațională la Trend Consult. A fost directorul WWF România și director executiv al WWF Coreea, iar între 2007 și 2009 a reprezentat România în Parlamentul European. Este co-autor, alături de Radu Predescu, al cărții „Bătăliile care…

10 Sep 2026